Butterfly effect sau cum micile alegeri dictează viitorul.


„Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză, de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o lună poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea.” – Butterfly effect.

Ce este butterfly effect?

În încercarea de a-mi alunga plictiseala, am decis să caut pe Youtube documentare interesante şi am dat peste „Butterfly effect”. Această teorie mi-a „deschis” noi orizonturi şi noi moduri de a privi lumea, de a interpreta fiecare mișcare pe care o facem. Există o teorie a haosului enunțată în anii ’60, iar această denumire de „efectul fluturelui” provine de la exemplul că aripile unui fluture în zbor pot provoca o tornadă în altă țară câteva săptămâni mai târziu. Evident că este doar o metaforă ce îmbracă adevărata explicație și anume că fenomenele ce par acum întâmplătoare, au rezultate complexe în viitor.

Dacă vrei să afli una din consecințele butterfly effect, click aici!

Ce aplicații are această teorie?

Acesta este folosit și ca subiect de filme, unde aceleași persoane au șansa de a retrăi anumite momente. Ele se comportă diferit, iar impactul final este distinct față de cel precedent. Deși călătoria în timp nu este posibilă, acest tip de filme încearcă să producă o realitate alternativă. Fiinţei umane i se dă posibilitatea de a-şi schimba viitorul, modificând erorile trecutului. Un exemplu potrivit este „Source Code”, unde un soldat este trimis în mijlocul unei explozii dintr-un tren și are misiunea de a găsi atacatorul. Dezamorsarea bombei la timp decidea toate viețile din acel tren. Odată ce explozia avea loc, zeci de vieți erau pierdute, dar dacă bomba era dezamorsată la timp, acei oameni trăiau și viitorul lor continua.

Desigur că lumea filmelor este bazată pe cazuri reale și aici putem include cele mai mari dezastre ale lumii. Dacă în 1914 nu ar fi fost asasinat Franz Ferdinand, nu s-ar fi declanșat Primul Război Mondial, care nu ar fi avut urmările ce declanșau cel De-al Doilea Război. Pierderi masive de populație, familii îndoliate, copii orfani, iubiri neîmpărtășite, foamete, lipsuri economice, toate ar fi putut fi evitate dacă nu era apăsat un trăgaci. Scufundarea Titanicului a depins de doar 30 de secunde. Jumătate de minut ce a schimbat viețile a peste 2000 de persoane aflate la bord. În cazul de față, dacă oamenii ar urma măsurile de protecție, ar diminua transmiterea coronavirusului. Astfel s-ar evita intrarea în starea de urgență și stoparea deceselor sau agravării bolilor precedente.

Te-ai gândit vreodată cât de mult pot schimba câteva cuvinte viitorul ?

Exemplele date mai sus conturează doar o lume propulsată de mass-media, ce a produs vâlvă în rândul urmăritorilor. În viața din spatele lumii “înecate” de știri, copiii se luptă cu afirmații subiective ce ajung „normalitatea” societății de astăzi. De câte ori nu am auzit “ar trebui să slăbești”?

Cuvintele spuse la o vârstă de formare rămân undeva stocate și ne revin ca un mod de referință ce poate avea efecte negative asupra corpului nostru : anorexia sau bulimia etc. Aici mecanismul de apărare al individului constă în dezvoltarea unui fizic ce intră în standardele societății. Cuvintele aruncate atât de ușor pot avea urmări pe termen lung, iar persoanele în cauză pot dezvolta complexe pe viață.

Având în vedere cele precizate, consider că bullying-ul poate fi considerat ca parte a “efectului fluturelui”. Cuvintele spuse acum, ce par doar niște vorbe nesemnificative și care nu trebuie luate în seamă, pot cauza probleme grave pe viitor persoanelor în cauză.

Și, ca să închei într-o notă pozitivă, „butterfly effect” poate duce și la finaluri fericite, cum ar fi : ai intrat într-o sală clasă la liceu și ți-ai cunoscut prietenii cei mai buni, ai descoperit persoane ce au apărut la momentul potrivit pentru a-ți schimba viața în bine.

Concluzionând, vizionarea videoclipului a provocat scrierea acestui articol pe care tu îl citești acum.

Autor: Maria Cionga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!