Cât păcat…

Stau pe marginea unui bloc şi
Văd apusul prea indiferent cum se stinge
Peste lumea asta de nebuni
Şi mă întind pe spate apoi
Iar ochii îmi reflectă cerul
Dar nu şi puritatea lui.
A pus păcatul gheara pe sufletele noastre,
Nepătate la facerea lumii
Şi acum suntem ca răspunsul albului la şah.
Nici nu se mai caută spirit pe spirit
Nu mai sunt ochi care să se găsească.
Îmi aprind o țigară şi focul care o ține în viață
E acelaşi foc ce mă ține şi pe mine,
Aproape ironic.
Mă simt o pată întunecată aruncată cu belicism într-un cerc de lupte de stradă.
Poate că asta mi-e soarta.
Nu m-aş supăra dacă chiar aşa ar fi,
Cum creatorul meu incert a hotărât.
Îmi închid mările din ochi
Poate aşa cerul va rămâne nepătat.

Citește aici încă o poezie marca Think-About.ro!

Autor: Miruna Alexandra Panasianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!