Umbre

Razele calde se strecurau printre clădiri odată cu căderea soarelui și singura ființă care lăsa umbre pe asfalt era ea. Cu fiecare pas făcut umbra își schimba forma, iar când trecea pe lângă clădiri, ea dispărea cu totul. Ce ciudat că umbrele apar și dispar cât ai clipi din ochi. Și oare mereu e aceeași umbră sau îi ia alta locul? Ele mereu depind de ceva, nu sunt niciodată independente. Uneori sunt în fața ta și parcă îți arată viitorul. Când sunt în urma ta, parcă seamănă cu trecutul ce te bântuie mereu.

Dar, până la urmă, ce sunt umbrele?

Iar noi … noi nu suntem doar un obstacol pus în fața soarelui? La asta se gândea ea, bruneta cu părul lung, în timp ce mergea pe străzile pustii. E doar șapte seara, își spunea în sinea ei, dar și orășelul e mic, venea completarea rațională. Își continuă drumul nestingherită, pășind ușor pe dalele uzate de pe străzile din centru. Nici urmă de copii, mașini sau orice alte semne de viață. Se simțea singură pe lume, dar s-ar minți singură dacă ar spune că nu îi place. Doar ea și muzica din căști. Nimeni care să critice cum se îmbracă sau ce ascultă. Nimeni care să îi controleze fiecare mișcare și nimeni care să îi impună lucruri.

„Umbra ei era combinată cu alte umbre“

Se bucura de momentele astea, oricât de rare ar fi fost ele. Azi se simțea curajoasă stând așezată pe o piatră sub unul din copacii din parc. Umbra ei era combinată cu alte umbre și sursa cea mai apropiată de lumină era la cinci metri de ea, așa că își scoase pachetul de țigări. Aprinse una și trase din ea, zâmbind la gândul că în acest moment nu îi puteau lua asta. Mica ei libertate, această bucurie a răzvrătirii. Scoase și sticla de bere pe care o furase din frigider doar pentru a-și demonstra că poate. O deschise cu bricheta, cum își văzuse prietenii făcând de multe ori când își pierdeau vremea prin vreo parcare. Surprinzător, dar berea îi plăcea. Îi plăcuse de când gustase prima dată, dar din păcate nu avea posibilitatea să bea des, mai ales pentru că fiecare mișcare îi era urmărită acasă.

Profita de momentele când putea ieși, ca în seara asta, și prelungea cât mai mult timpul petrecut afară. Știa că timpul se scurgea repede, așa că bău berea și își mai aprinse o țigară, știind că această ocazie nu se va mai ivi pentru o perioadă. Trase cu nesaț fumul în plămâni, apoi se ridică de pe piatră, scuturându-se de orice fărâmă de rebeliune care i-ar mai fi putut rămâne și porni spre casă. Din păcate drumul de întoarcere dură mai puțin, fiind nevoită să o ia pe scurtături.

Citește un articol similar aici!

Văzu lumina aprinsă în salon și un sentiment neplăcut puse stăpânire pe ea. Cu cât se apropia, cu atât creștea sentimentul în intensitate. Abia când urcă treptele spre verandă auzi strigătele, dar era prea târziu să se întoarcă. Ce glumă, gândi. Până la urmă unde naiba s-ar fi putut duce? Trase aer în piept și deschise ușa de la intrare. Lumina din casă proiecta în spatele ei umbra ce stătea în urmă precum trecutul care continuă să te urmărească.

Autor: Melania Petcuț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!