Nietzsche și „Nașterea tragediei”

În cartea sa, „Nașterea tragediei”, Friedrich Nietzsche propune o interesantă ipoteză despre originile culturale ale tragediei, afirmând că acestea s-au fondat pe amestecul dintre două dimensiuni, apolinică și dionisiacă.

Două stări prezentate de Nietzsche

Numele de apolinic provine de la Apollo, zeul grec al artelor plastice, al luminii, care stăpânește fantezia. Iar conceptul de dionisiac provine de la Dionysos, zeul muzicii, al vinului, extazului și desfătării. Aici, Nietzsche vorbește despre două stări, una a visului, a beatitudinii și experienței onirice. Cealaltă fiind una a beției, care trezește instinctele originare dând naștere unor sentimente intense.

Conflictul dintre apolonic și dionisiac

Încă de la început în om s-a găsit conflictul dintre apolinic și dionisiac. Dar de fiecare dată când apolinicul persista, acesta era subjugat și învins de dionisiac. Apolinicul se bazează pe individualitate, celebrând creativitatea prin rațiune și gândire logică. În timp ce dionisiacul se bazează pe haos, emoție și instinct, barierele individualității sunt distruse.
Lui Apollo, gânditorul german îi asociază ceea ce numește principium individuationis, iar legat de apolinic este artistul, totuși, acest principiu este încălcat sub presiunea dionisiacului, artistul trecând de la starea de artist la cea de operă de artă, el se îndreaptă spre „Unicul originar”.

Click aici, dacă ești curios să citești despre Nihilism!

Astfel, atunci când se vorbea despre poet, inițial acesta era individualizat, subiectiv, care își exprimă „durerea primordială”, el își imaginează și creează, însă, apolinicul este acaparat de extazul și tendința de cunoașterea a omului originar.
În consecință, pentru Nietzsche tragedia ia naștere când aceste două dimensiuni se combină, ele fiind interconectate și interdependente.

Autor: Alexandra Arsene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!