,,Rick and Morty”- partea neînțeleasă a serialului

,,Rick and Morty” este, în principiu, un serial de desene animate, banal la prima vedere. Destule teorii au fost discutate de-a lungul celor 4 sezoane. Astfel, fiind o urmăritoare a acestui serial, am decis să aduc în prim-plan anumite teorii/speculații.

Alcoolul este chiar alcool?

Aproape în fiecare sezon Rick bea dintr-o sticlă destinată alcoolului, fapt ce a pus pe jar fanii înfocați ai serialului. Aceștia sunt de părere că Rick a preparat o poțiune din ,,mega-semințe” care să îi stimuleze inteligența. Cu toate că această teorie ar demonta inteligența pe care este construit întregul serial, ea continuă să fie răspunsul întrebării inițiale.

Care este, cu adevărat, secretul pe care este construit Rick?

Pot spune că întrebarea aceasta a fost cea mai des întâlnită, și că nici acum nu s-a oprit. Cu toate că producătorii au zis clar că există o explicație pentru Rick, oamenii au continuat să producă speculații și teorii. Astfel doar 2 din toate teoriile date au atins nivelul personajului:

• Rick este conștient că este un personaj dintr-un serial;
Teoria este susținută din episoadele în care Rick li se adresează direct oamenilor, prima sa replică fiind adresată tot acestora ( ,,wubba lubba dub dub”). Unii urmăritori ai serialului au ținut să menționeze că Rick ar vorbi cu oamenii din teama de a nu i se distruge universul, sfârșindu-se și serialul.

• Rick este o versiune mai învechită a lui Morty.
Astfel, din ceea ce spun oamenii, Rick și Morty ar fi unul și aceeași persoană, călătorind în timp pentru a discuta cu varianta sa mai tânără. Chiar dacă motivul pentru care este înfăptuită această călătorie nu a fost descoperit încă, oamenii continuă să creadă.

Ce reprezintă universul din serial?

Deoarece universul este numit C-137, a fost asemănat rapid cu Celsius-137, un izotop radioactiv pe care Rick îl folosește împotriva inamicilor săi.

Citește acum despre: butterfly effect sau cum micile alegeri dictează viitorul, aici!


Să fie ,,saliva” semnul distinctiv al lui Rick? Da, chiar este, și spre surprinderea fanilor au fost ușor de realizat. Pentru a le realiza, Justin Roiland bea multă apă, fără să afecteze vocea lui Morty, dublată tot de acesta.


Care este povestea reală a serialului?


S-a adus în lumina reflectoarelor faptul că ,,Rick and Morty” ar fi inspirat în unele episoade din ,,Back to the Future”, făcându-se referire și la asemănarea dintre protagoniști. Astfel, într-unul dintre episoade unul din Ricks are un Morty care se aseamănă cu Eric Stoltz, fiind angajat inițial pentru a juca rolul lui Marty din ,,Back to the Future”.

Chiar dacă nu e cel mai bun serial de desene animate, am savurat fiecare 22 de minute din primul episod, luându-le la rând și pe celelalte. La finalul acestor teorii/speculații, îți pot spune doar să te uiți la primele 5 minute din primul episod, restul va veni de la sine.

Autor: Denisa Turcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!